Kit de supraviețuire Relief

Cronică de Relief. Day #3
21 mai 2017
Ce este Relief?
30 mai 2017

Kit de supraviețuire Relief

Ghid de voluntar la RELIEF

De Andreea Dumitrescu

 

Ironia sorții nr.1: ești ghid montan (cu diplomă! aka nu mă autoproclam, cineva întreg la minte a decis că e în regulă să îmi acorde una pentru treaba asta) și tu te pierzi în medie de 3 ori pe săptămână prin București.

Ironia nr.2: ești ghid la Relief (aka ai grijă ca alții să nu se piardă prin București, sau mai precis între Centrul vechi și Calea victoriei; asta este foarte pe scurt, desigur, ce intră în fișa postului de ghid)

Am râs cinci minute uitându-mă la call-ul pentru voluntari. Apoi am zis să mă bag și eu.

Ironia nr. 3: ești ghid nu la orice trupă de teatru, ci taman la Guga Junior, taman de la Târgu Mureș (dacă vreunul din voi citește asta, Dumi vă pupă). „Cei mai de la mama naibii” de pe listă. 18 adolescenți care fie au trecut mult prea rar, mult prea demult, mult prea în treacăt, mult prea pe lângă sau mult prea deloc prin capitală.

Culmea, chiar mi-am dorit de la început să le fac  pe „ghidă” tocmai lor și am avut o presimțire că așa se va întâmpla. De ce? Păi pentru că:

  1. Sunt de la mama naibii. Păi daaa când mai ai ocazia să cunosti oameni faini care stau așa departe de tine? ȘI pasionați de teatru? Also, chiar și dacă în viața de zi cu zi te pierzi și în jurul blocului, aici, acum, pentru ei ești un zeu al capitalei, ceea ce înseamnă că știi tot ce mișcă, tot ce e vechi, tot ce e nou, toată istoria și tot viitorul orașului, toate localurile și locurile, de ce covrigăriile au nume de sfinți și așa mai departe.
  2. Au o mentalitate diferită, vin dintr-un mediu diferit, cu background social diferit. Au alte metode de lucru și am fost foarte curioasă cum se face teatru la Târgu Mureș.
  3. Spectacolul lor este bazat pe un text original, scris de ei, trăit, personal, amuzant, LGBT friendly șiiii foarte relatable.

Acum la final de Relief e timpul să tragem linie și să numărăm orele de somn pierdute (sau pe cele dormite, că sunt mai puține) și să evaluăm pagubele.

  1. Ore nedormite. No regrets. Stai la povești la 3 dimineața și la 7:30 ai teză? Iți ajunge o oră jumate de somn, nu? Au fost 5 zile si 5 nopti cu rost de party. Prima seara, a inceput festivalul, party! A doua seară, ați avut spectacol, party! A treia seară, a avut altcineva spectacol (adica nu v-ați mai stresat voi), party! Până când rămâi fără zile de fest, dar cu povești faine, oameni mișto și un pic de cearcăne.
  2. Power-naps pe unde apuci. În festivaluri din astea la foc continuu, îți dai seama cât de important e somnul pentru tine. Mai am 15 minute până la masă? Power-nap! Am ajuns cu 5 minute mai devreme la repetiții? Pot să power-nap pe tine? E 3 dimineața, la 9:30 trebuie să fii la teatru și îți dai seama că pierzi aiurea 2 ore pe drum casă-centru? E vreun colț liber la voi în hostel?
  3. Camuflarea în festival. Au trecut 5 zile. Ceilalți încă cred că fac parte dintr-o trupă. Look the badge, become the badge, you’re the badge now. Badge-ul devine accesoriu nelipsit, primul pe care îl pui dimineața pe tine (asta dacă nu cumva ai dormit cu el) și ultimul care se dă jos. Această preaînaltă functie de voluntar, în font roz pe ecuson, îți dă dreptul și privilegiul de a dormi oriunde. În teatru, în sala mare (la spectacole..?), pe hol, în foyer, la repetiții, la masă. Dacă trece cineva pe lângă tine, se uită mai întâi la badge, vede că e cu roz și zice „Da, nene, las-o să doarmă, doar e voluntar!”
  4. Apreciezi altfel timpul. Îți dai seama cât de bine îți prinde că teatrul e la 5 minute de centru. Și totuși reușești cumva să întârzii? Din legile lui Murphy, cine stă cel mai aproape va întârzia în fiecare zi. Dar nu esti singur! Afli că și când întârzii ajungi mai devreme și mai ai timp de o gură de cafea.
  5. Nu reziști fără să te împrietenești cu cineva. Cu trupa aia blană de care ai grijă, cu voluntarul care are grijă de voi, cu alt voluntar, cu altă trupă, sigur-sigur ajungi să îți povestești viața pe repede înainte unui străin, care „maaamă, ce mult semănăm, unde ai fost până acum?”. E fain. E super să legi prietenii în festival(uri).
  6. Experiența de ghid te maturizează. Fie pentru că răspunzi la întrebări absurde, fie că înveți cele mai scurte rute dintre punctele A și B, dar mai ales pentru că ai grijă de niște oameni. Într-un oraș nou, toți sunt ca niște bebeluși. Nici să traverseze strada nu poți să îi lași. Să se spele pe cap, „Nu, nu mai e timp, o să întârziem!”, „Îmi ia doar 10 minute!”, „În 5 trebuie să fii pe scenă!”. Când ai 18 suflete de organizat, îți pui mâinile în cap și te rogi să nu amețești de la de câte ori ai spus „Trebuie să plecăm”. Sunt ca niște pui de pisică, nu pot să stea locului o clipă (nici nu mai spun că e imposibil să faci poza cu toți). E unul gata de plecare, altul își uită hanoracul, unul se încalță, altul mai face un duș, unul își caută ecusonul, altul pleacă să mănânce, două tipe se machiază, un tip nici nu s-a trezit, „Unde e cea mai apropiată farmacie? La cine e cheia? Când mâncăm? Cine a închis camera?”. La final de festival, eu întreb la cine sunt feedbackurile?

Relief s-a termintat, all I need is some relief (hahaa, get it? copyright la Alex Bogdan). Mi-e drag și dor. De festival, de oamenii frumoși din spate, de alergătura prin centru și teatru și mai ales de Mureș.

Acum mă scuzați, voi dormi o săptămână, dnd.